Ascultă Radio România București fm

22 Februarie 2022 Perspectiva economică

22 Februarie 2022 Perspectiva economică

Articol de Andrei Vicentiu

REUTERS: Grup german de afaceri anulează întâlnirea cu Putin, programată pentru luna martie

RADOR (22 februarie) - Întâlnirea anuală a Asociaţiei de Afaceri Ost-Ausschuss cu preşedintele rus Vladimir Putin nu va avea loc în martie, cum fusese planificat, din cauza constrângerilor temporale, au declarat organizatorii marţi. Ost-Ausschuss va găsi o nouă dată în 2022 pentru întrunirea online, a declarat preşedintele Oliver Hermes, care a condamnat de asemenea recunoaşterea de către Rusia a celor două regiuni separatiste din Ucraina şi care a solicitat guvernului german să rămână deschis dialogului.(REUTERS - 22 februarie, ora 15:30)/aionita/gpodea

RUSSIA TODAY: Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin: Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei vor fi aplicate indiferent de situaţie

RADOR (22 februarie) - Ţările occidentale vor întreprinde măsuri restrictive împotriva Rusiei, indiferent de situaţie, a declarat președintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin. "În ceea ce privește deciziile și sancțiunile neamicale, acestea vor fi aplicate, indiferent de situaţie, cum au mai fost aplicate şi anterior, fără niciun motiv şi fără să existe pretexte'', a mai spus el, comentând recunoașterea de către Rusia a independenței celor două republici Luhansk şi Doneţk. Volodin a subliniat că Statele Unite și 'aliații sateliţi' 'nu au nevoie' de o Rusie puternică. ''Ei vor face absolut totul pentru a frâna dezvoltarea țării noastre'', a adăugat președintele Dumei de Stat. După ce Rusia a recunoscut suveranitatea celor două republici Luhansk şi Doneţk, şi Statele Unite au anunțat că vor introduce măsuri restrictive împotriva Moscovei. Marea Britanie a anunțat, de asemenea, aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei.(www.russian.rt.com - 22 februarie)/vdraguta/dsirbu

REUTERS: Rusia va continua furnizarea neîntreruptă de gaz pe piețele mondiale, a transmis Vladimir Putin

RADOR (22 februarie) - Rusia va continua să livreze fără întrerupere gaze naturale pe piețele mondiale, a confirmat marți președintele Vladimir Putin într-o scrisoare adresată participanţilor la o conferință privind energia de la Doha. Anunţul a fost făcut în timp ce SUA și aliații săi europeni sunt gata să anunțe noi sancțiuni împotriva Rusiei, după ce președintele Vladimir Putin a recunoscut independenţa a două regiuni separatiste din estul Ucrainei.(REUTERS - 22 februarie)/opopescu/dsirbu

REUTERS: Serghei Lavrov minimizează sancțiunile occidentale impuse din cauza recunoașterii de către Rusia a două regiuni separatiste din Ucraina

RADOR (22 februarie) - Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a minimizat marți amenințarea cu sancțiuni, spunând că Occidentul le va impune indiferent de evenimente și descriind răspunsul la recunoașterea de către Rusia a două regiuni ucrainene separatiste ca fiind previzibil. "Colegii noștri europeni, americani, britanici nu se vor opri și nu se vor calma până nu își vor epuiza toate posibilitățile pentru așa-zisa 'pedepsire a Rusiei'. Deja ne amenință cu tot felul de sancțiuni sau, după cum se spun acum, cu 'mama tuturor sancțiunilor' ", a spus dl Lavrov. "Ei bine, ne-am obișnuit. Știm că oricum se vor impune sancțiuni, în orice caz. Cu sau fără motiv".(REUTERS - 22 februarie)/opopescu/dsirbu

TASS: Dmitri Medvedev a prezis gaze pentru Europa la preţul de 2.000 de euro pe fondul deciziilor privind "Nord Stream-2"

RADOR (22 februarie) - După suspendarea certificării proiectului "Nord Stream-2", vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a prezis o nouă lume pentru Europa, în care aceasta va plăti câte 2.000 de euro per mia de metri cubi de gaze. "Cancelarul german Olaf Scholz a dat instrucțiuni pentru oprirea certificării gazoductului "Nord Stream-2". Atunci, bun venit în noua lume, în care europenii vor plăti, în curând, câte 2.000 de euro per mia de metri cubi de gaze!" - a scris Medvedev pe pagina sa de Twitter. Anterior, în cursul zilei de marți, Olaf Scholz a declarat că Guvernul german oprește certificarea proiectului "Nord Stream-2" după recunoaşterea de către Rusia a republicilor populare Donețk și Luhansk. Acesta a declarat că a cerut Ministerului Economiei să revoce raportul cu o analiză a securității energetice, care se află în prezent la Agenția Federală a Rețelelor (Bundesnetzagentur). (www.tass.ru - 22 februarie)/ssirbu/gpodea

REUTERS: Noile sancțiuni occidentale impuse Rusiei sunt ilegitime, declară Maria Zakharova (TASS)

RADOR (22 februarie) - Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat marți că noile sancțiuni occidentale impuse Rusiei sunt ilegitime, transmite agenția de presă TASS. (REUTERS - 22 februarie)/cstoica/sdm2

REUTERS: Grivna ucraineană s-a devalorizat cu 1% după ce Rusia a recunoscut regiunile separatiste

RADOR (22 februarie) - Moneda ucraineană, grivna, s-a devalorizat cu peste 1% de la începutul sesiunii de tranzacționare de marți, după ce Rusia a recunoscut oficial independența a două regiuni din estul Ucrainei, arată datele Refinitiv. Rata de schimb a scăzut sub 29 pentru un dolar, ajungând la nivelul de luna trecută. În februarie, grivna s-a întărit ușor și s-a apropiat de 28/1 dolar, pe baza speranţelor că discuțiile diplomatice intense ar putea duce la o soluționare pașnică a conflictului de opt ani din estul Ucrainei. Moneda s-a devalorizat cu aproximativ 6,5% de la începutul anului din cauza ieșirilor de capital străin, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la mișcările de trupe rusești din apropierea granițelor Ucrainei și a temerilor că Rusia se pregătește pentru un atac militar împotriva Ucrainei. (REUTERS - 22 februarie)/opopescu/lbadiu

RBC: Sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui să includă oprirea completă a Nord Stream 2 - consideră preşedintele Ucrainei

RADOR (22 februarie) - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat necesitatea impunerii imediate de sancțiuni împotriva Rusiei pentru recunoașterea așa-numitelor republici populare Doneţk şi Luhansk drept "state independente". În acest sens, Zelenski a cerut oprirea completă a gazoductului rusesc Nord Stream 2. "Europa și lumea întreagă nu pot permite repetarea greșelilor tragice făcute în Georgia în 2008. Am convenit asupra necesității de a impune imediat sancțiuni pentru noi acte de agresiune împotriva Ucrainei. Aceste sancțiuni ar trebui să includă oprirea completă a Nord Stream 2" - a remarcat Zelenski, în timpul unui briefing comun cu președintele Estoniei, Alar Karis, aflat marţi în vizită la Kiev. Liderul ucrainean a mulțumit partenerilor occidentali pentru sprijinul acordat Ucrainei. "Suntem recunoscători pentru orice ajutor. Sunt importante sancțiunile, în special introducerea rapidă a acestora. Rusia a recunoscut LDNR (republicile separatiste Doneţk şi Luhansk, n.r.) foarte repede. Liderii mondiali trebuie să vină rapid cu un răspuns" - a adăugat Volodimir Zelenski.(www.rbc.ua - 22 februarie)/sdan/dsirbu

RBC: Ucraina va solicita deconectarea Rusiei de la SWIFT

RADOR (22 februarie) - Președintele Radei Supreme de la Kiev, Ruslan Stefanciuk, a anunțat că legislativul ucrainean va adopta o declarație legată de recunoașterea de către Rusia a celor două entităţi separatiste din Donbas. Potrivit lui Stefanciuk, Ucraina va cere deconectarea Rusiei de la SWIFT și renunţarea la gazoductul Nord Stream 2. "Adoptând decizia de recunoaştere a LDNR (republicile separatiste Doneţk şi Luhansk, n.r.), Federația Rusă s-a retras unilateral de facto din acordurile de la Minsk și, de asemenea, a distrus procesul de negociere în Formatul Normandia și în cadrul Grupului Trilateral de Control" - se arată în proiectul documentului anunţat de preşedintele legislativului de la Kiev. "Ca parte a procesului de pace și a legislației Ucrainei, termenii 'teritorii ocupate temporar' se referă la anumite raioane ale regiunilor Donețk și Luhansk ale Ucrainei și la granițele acestor teritorii ucrainene ocupate temporar de Federația Rusă. Nu există o altă formațiune pe teritoriul acestor regiuni ale Ucrainei" - a adăugat Stefanciuk. Astfel, Parlamentul de la Kiev face apel la celelalte țări să se abțină de la orice acțiune sau demers care ar putea fi interpretat ca o recunoaștere a separatiştilor din Donbas și, de asemenea, condamnă și face responsabilă Federația Rusă pentru deteriorarea bruscă a situației de securitate. Parlamentul Ucrainei, conform proiectului de declarație, solicită sancțiuni sectoriale, financiare și personale suplimentare cât mai dure împotriva Federației Ruse și a conducerii acesteia, inclusiv înghețarea lansării gazoductului Nord Stream 2, deconectarea Federației Ruse de la SWIFT (rețea de înaltă securitate, care conectează instituții financiare din întreaga lume, n.r.) și interzicerea exporturilor de înaltă tehnologie către Rusia, în special în domeniul militar-industrial și în sectorul energetic.(www.rbc.ua - 22 februarie)/sdan/gpodea

EKONOMICINA PRAVDA: Ucraina propune ca Rusiei să îi fie suspendată calitatea de membru în cadrul BERD

RADOR (22 februarie) - Artem Şevaliov, reprezentant al Consiliului de Administrație al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) propune încetarea apartenenței Federației Ruse la această bancă, pe fondul deciziei președintelui Vladimir Putin de a recunoaște "independența" aşa-numitelor republici populare Doneţk şi Luhansk - scrie, marţi, publicaţia Ekonomicina Pravda. "Pe baza încălcării flagrante de către Rusia a dreptului internațional prin recunoașterea 'suveranității' grupărilor teroriste DNR/LNR (republicile populare Doneţk şi Luhansk, n.r.), voi ridica de îndată în Consiliul de Administrație și în Consiliul Guvernatorilor BERD problema suspendării imediate a apartenenței Rusiei la BERD, în conformitate cu articolele 8.3 și 38.1 din Acordul privind înființarea Băncii" - a scris pe Facebook Artem Şevaliov. Potrivit acestuia, "există toate motivele pentru a conta în această chestiune pe un sprijin serios din partea altor acționari ai băncii". Ekonomicina Pravda notează că BERD este cel mai mare creditor instituțional din Ucraina, care a investit până în prezent 15,3 miliarde de euro în 505 proiecte desfăsurate în sectoarele public şi privat. Ucraina implementează în prezent proiecte BERD în valoare de 1,7 miliarde de euro.(www.epravda.com.ua - 22 februarie)/sdan/gpodea

REUTERS: Ucraina susţine că "în sfârşit" partenerii săi îi răspund solicitării de a impune sancţiuni Rusiei

RADOR (22 februarie) - Ucraina manifestă un optimism precaut referitor la faptul că aliaţii săi ascultă în sfârşit Kievul în legătură cu necesitatea de a impune sancţiuni împotriva Rusiei şi că Rusia a fost prinsă pe picior greşit, fiind sancţionată mai devreme decât se aştepta, a declarat ministrul de externe Dmitro Kuleba marţi. În cadrul unei şedine de informare, Kuleba a afirmat că va purta noi discuţii cu secretarul american de stat Antony Blinken şi că a contactat Marea Britanie şi alte ţări, cerându-le arme.(REUTERS - 22 februarie, ora 17:42)/aionita/gpodea

REUTERS: Acţiunea Rusiei împotriva Ucrainei face şi mai incertă creșterea zonei euro în 2022

RADOR (22 februarie) - Recunoașterea de către Rusia a independenței celor două regiuni separatiste din Ucraina face şi mai incerte previziunile Comisiei Europene de creștere a redusă zonei euro în 2022, a declarat marți comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni. Vorbind la o conferință pe teme economice, dl Gentiloni a spus că "incertitudinea planează în jurul nostru", adăugând că "Încălcarea dreptului internațional prin recunoașterea rusă a două teritorii separatiste din Ucraina va spori puternic această incertitudine". Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa a două regiuni separatiste din estul Ucrainei, adâncind temerile occidentale cu privire la un nou război în Europa. Decizia Moscovei va declanșa sancțiuni UE împotriva acesteia și este probabil ca Rusia să răspundă cu contramăsuri. Pe 10 februarie, Comisia Europeană și-a redus previziunile de creștere pentru cele 19 țări care împart moneda euro la 4,0%, anul acesta, de la 4,3%, invocând un nou val de infecții cu COVID-19, prețuri ridicate la energie și perturbări continue ale lanţurilor de aprovizionare.(REUTERS - 22 februarie)/opopescu/dsirbu

REUTERS: Reprezentanții UE vor discuta domeniul de aplicare al sancțiunilor după ce Rusia a recunoscut independenţa a două regiuni din Ucraina

RADOR (22 februarie) - Ambasadorii statelor membre ale UE se vor întâlni marți dimineață pentru a discuta despre potenţiale măsuri împotriva Rusiei ca răspuns la recunoașterea oficială de către aceasta a două regiuni separatiste din Ucraina, cu sancțiuni limitate ca posibilă opțiune, a declarat un oficial UE. Un diplomat al UE a afirmat separat că întâlnirea va fi un "punct de informare" pentru trimiși, dar se va lua în considerare și un mod de acţiune în raport cu declarația făcută luni de liderii UE, că blocul comunitar va "reacționa cu sancțiuni împotriva celor implicați în acest act ilegal". Oficialul european a spus că unele state membre doresc ca sancțiunile să fie limitate ca răspuns la mișcarea președintelui rus Vladimir Putin din estul Ucrainei, în timp ce altele doresc ca întreaga gamă de sancțiuni despre care s-a discutat în ultimele săptămâni să fie implementată acum. Oficialul a mai spus că ar putea avea loc o întâlnire a liderilor UE pentru a discuta despre răspunsul blocului, dar o decizie în acest sens nu a fost încă luată.(REUTERS - 22 februarie)/opopescu/dsirbu

BBC: Ministrul leton de externe, despre efectul noilor sancţiuni împotriva Rusiei

RADOR (22 februarie) - Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a anunţat că SUA va anunţa marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei, în coordonare cu Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Vorbind pentru BBC, ministrul leton de externe, Edgars Rinkēvičs, a declarat că măsurile împotriva Rusiei vor fi eficiente: "Sancţiunile nu pot împiedica Rusia să invadeze Ucraina sau să facă ceea ce a făcut deja, dar pe termen lung, mai ales acele sancţiuni legate de transferurile de tehnologie şi de sectorul financiar, vor încetini dezvoltarea Rusiei şi astfel se va repeta într-o oarecare măsură experienţa URSS. La un anumit moment din istorie, URSS pur şi simplu s-a prăbuşit".(BBC SERVICIUL MONDIAL - 22 februarie, ora 11:03)/opopescu/dsirbu

REUTERS: Cehii s-au pregătit pentru o potențială întrerupere a livrărilor rusești de energie şi pentru un aflux de refugiați

RADOR (22 februarie) - Republica Cehă este pregătită pentru diverse scenarii, inclusiv o posibilă întrerupere a livrărilor de produse energetice din Rusia și un aflux de refugiați din Ucraina, a declarat marți, în parlament, premierul Petr Fiala. El a mai spus că Occidentul trebuie să fie unit și pregătit să impună sancțiuni financiare și economice dure.(REUTERS - 22 februarie)/opopescu/dsirbu

REUTERS: Reprezentanții UE vor aproba marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, a spus ministrul italian de externe

RADOR (22 februarie) - Miniștrii de externe ai Uniunii Europene vor da, marți, unda verde politică sancțiunilor împotriva Rusiei, a declarat ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio. "Ceea ce s-a întâmplat ieri, cu recunoașterea de către Rusia a două republici autoproclamate din Donbas, este inacceptabil, iar Italia este hotărât să aplice sancțiuni", a spus dl Di Maio într-un mesaj video. Ambasadorii Uniunii Europene au început marți să discute despre sancțiunile împotriva Rusiei după recunoașterea de către aceasta a două regiuni separatiste din Ucraina, iar coordonatorul politicii externe a blocului comunitar a promis anunţarea primelor măsuri punitive mai târziu în cursul zilei de azi.(REUTERS - 22 februarie)/opopescu/dsirbu

RIA NOVOSTI: Partidul Popular European a cerut excluderea Rusiei din economia europeană

RADOR (22 februarie) - Cea mai numeroasă facțiune din Parlamentul European a cerut excluderea Rusiei din economia europeană. Partidul Popular European (PPE) a cerut ca UE să impună imediat sancțiuni împotriva Rusiei ''pentru a o exclude din economia europeană'', au precizat reprezentanţii grupului politic, într-un comunicat remis presei. ''PPE condamnă în termenii cei mai fermi atacul rusesc împotriva Ucrainei, care este o încălcare flagrantă a dreptului internațional... Facem apel la președintele Vladimir Putin să oprească imediat și necondiționat toate acțiunile agresive. Reacția UE trebuie să fie imediată, un nou pachet de sancțiuni urmează să fie aprobat cu scopul de a exclude progresiv şi fără compromisuri Rusia din economia europeană'', se menţionează în textul documentului.

Propunerile privind aplicarea unor sancțiuni împotriva Rusiei sunt în curs de pregătire, a afirmat Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate. Marți, la Paris va avea loc o întâlnire informală extraordinară a miniștrilor de externe ai UE, în cadrul căreia se preconizează să fie adoptată primul set de sancțiuni aplicate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei în legătură cu recunoașterea independenței celor două republici Luhansk şi Doneţk.(www.ria.ru - 22 februarie)/vdraguta/dsirbu

RIA NOVOSTI: UE va aplica sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza recunoașterii independenţei celor două republici Luhansk şi Doneţk (Jean-Yves Le Drian)

RADOR (22 februarie) - Uniunea Europeană va aplica sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza recunoașterii independenţei celor două republici Luhansk şi Doneţk, a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de externe. ''Trebuie să săm dovadă de duritate, în replică la acțiunile inacceptabile ale Rusiei și de solidaritatea față de Ucraina. Președintele (francez Emmanuel) Macron a discutat luni seară cu (președintele Ucrainei, Volodimir) Zelenski. De asemenea, europenii își vor demonstra astăzi unitatea. Evident că vom aplica sancțiuni'', a spus Le Drian, referindu-se la măsurile restrictive care vor fi luat la adresa Rusiei, înainte de începerea Forumului Ministerial pentru Cooperare în Indo-Pacific. Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, a anunţat şi el că UE va aplica sancțiuni împotriva Rusiei. "Acestea sunt în curs de pregătire'', a specificat Borrell.(www.ria.ru - 22 februarie)/vdraguta/dsirbu

RRA: Germania oprește controversata conductă Nord Stream 2, ca o consecință a incursiunii Rusiei în Ucraina

RADOR (22 februarie) - Germania oprește controversata conductă Nord Stream 2, ca o consecință a incursiunii Rusiei în Ucraina. Anunțul a fost făcut astăzi de cancelarul german, Olaf Scholz, care a precizat că situația în acest moment este fundamental diferită și de aceea în contextul evenimentelor recente din Ucraina, Germania își reanalizează poziția în ceea ce privește întreaga criză, dar și referitor la gazoduc. Nord Stream 2 este o conductă subacvatică prin care gazele naturale pot ajunge direct din Rusia în nordul Germaniei și care este deținută de compania de stat rusească Gazprom. Operaționalizarea conductei fusese deja suspendată anul trecut din cauză că încălca o serie de reglementări europene în domeniul energiei, ne-a transmis redactorul nostru Carmen Gavrilă. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 22 februarie, ora 14.00)/lalexandrescu

BBC: Ministrul francez de finanţe a declarat că Parisul se alătură acţiunilor internaţionale împotriva Rusiei

RADOR (22 februarie) - Ministrul francez al finanelor, Bruno La Maire, a declarat că Parisul se alătură acţiunilor internaţionale împotriva Rusiei şi este pregătit să impună sancţiunile, dacă va fi necesar. "Preşedintele ne-a cerut să implementăm sancţiuni adecvate şi ţintite împotriva intereselor ruseşti, împreună cu partenerii noştri europeni. Evident, ne rezervăm dreptul ca, în funcţie de desfăşurarea lucrurilor, să accentuăm aceste sancţiuni. Nu vom permite preşedintelui Putin să încalce legea internaţională fără a fi pedepsit", a declarat ministrul.(BBC SERVICIUL MONDIAL - 22 februarie, ora 14:00)/aionita/gpodea

RIA NOVOSTI: UE examinează aplicarea de sancțiuni împotriva băncilor ruseşti, a informat presa

RADOR (22 februarie) - Potrivit Agenţiei Bloomberg, Uniunea Europeană examinează aplicarea unor sancțiuni împotriva băncilor rusești și despre finanțarea datoriei suverane a Rusiei, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI.(www.ria.ru - 22 februarie)/vdraguta/csimion

RIA NOVOSTI: Comisia Europeană a precizat pe cine vor viza sancțiunile UE

RADOR (22 februarie) - Sancțiunile UE îi vor afecta pe cei care au votat pentru recunoașterea independenţei celor două republici Luhansk şi Doneţk și pe cei care lucrează în aceste regiuni. Sancțiunile UE vor viza persoanele care au votat în favoarea deciziei privind recunoașterea independenţei celor două republici Luhansk şi Doneţk, precum și instituţiile care îşi desfăşoare activitatea în aceste regiuni, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, la un briefing de la Bruxelles. ''Aceste sancțiuni vor fi îndreptate împotriva celor care au luat decizia, care au votat pentru recunoașterea acestor regiuni... Acestea sunt diferite faţă de pachetul de sancțiuni, care au fost adoptate cu privire la Crimeea (în 2014 - n.red.). Acest pachet de sancțiuni va fi îndreptat şi împotriva instituțiilor care îşi desfăşoară activitatea în aceste regiuni'', a specificat el. Mamer a mai subliniat că propunerile (cu privire la noile sancțiuni – n.red.) nu sunt doar o reflectare a măsurilor, care au fost aplicate împotriva Crimeii în 2014. Moscova nu se teme de introducerea unor sancțiuni, din cauza recunoașterii independenţei celor două republici Luhansk şi Doneţk, a specificat Ministerul de Externe(www.ria.ru - 22 februarie)/vdraguta/gpodea

TASS: Germania a decis oprirea certificării proiectului "Nord Stream-2"

RADOR (22 februarie) - Guvernul Germaniei oprește certificarea proiectului "Nord Stream-2" după recunoaşterea de către Rusia a republicilor populare Donețk și Luhansk, a anunţat, marți, cancelarul german Olaf Scholz, în timpul conferinței de presă comună cu premierul irlandez, Micheál Martin. "Situația de astăzi este radical diferită și, prin urmare, în lumina evoluțiilor recente, trebuie să o reevaluăm, inclusiv cu privire la "Nord Stream-2". Am cerut astăzi Ministerului Economiei să retragă raportul cu analiza securităţii energetice, care se află la Agenția Federală a Reţelelor (Bundesnetzagentur)" - a declarat Scholz. "Este un demers tehnic, dar necesar administrativ și legal, pentru ca certificarea gazoductului să nu poată avea loc" - a explicat cancelarul. "Fără această certificare, "Nord Stream-2" nu poate fi lansat" - a adăugat Scholz. "Departamentul competent al Ministerului Economiei va reexamina situația privind securitatea aprovizionării noastre, ținând cont de schimbările din ultimele zile" - a declarat acesta. "În acest stadiu, este important să prevenim o nouă escaladare și, prin urmare, o catastrofă. Toate eforturile noastre diplomatice sunt îndreptate spre acest lucru" - a subliniat Scholz, adăugând că "aceste zile și ore sunt foarte dificile pentru Europa". La rândul său, ministrul german pentru economie și climă, Robert Habeck, a trimis marți dimineață o scrisoare Agenției Federale a Reţelelor, informează Der Spiegel. În aceasta, el anunţă retragerea raportului inițial al Departamentului, care conține o evaluare pozitivă a lansării "Nord Stream-2" și în care se subliniază că punerea în funcțiune nu va reprezenta o amenințare la adresa securității aprovizionării cu gaze a Germaniei și a UE. Această evaluare a fost necesară pentru a continua procesul de certificare a operatorului de conducte. În scrisoare, Ministerul german al Economiei a precizat că, în lumina escaladării conflictului din estul Ucrainei, situația geostrategică s-a schimbat. "Autorizaţia (de lansare) fără această confirmare (a unei evaluări pozitive) este imposibilă - au declarat surse din cadrul ministerului german. (www.tass.ru - 22 februarie)/ssirbu/gpodea

RRA: Miniștrii europeni de externe se reunesc pentru a discuta pachetul de sancțiuni la adresa Rusiei propus de Comisia Europeană

RADOR (22 februarie) - Astăzi - reuniune de urgență a miniștrilor europeni de externe pentru a discuta pachetul de sancțiuni la adresa Rusiei propus de Comisia Europeană. Măsurile includ sancționarea țintită a persoanelor implicate în decizia ilegală de recunoaștere a așa-ziselor republici Donețk și Luhansk și a băncilor care finanțează armata rusă și alte operațiuni în aceste teritorii. Este vizată de asemenea limitarea accesului Moscovei la capitalul european și la piețele și serviciile financiare europene. În plus, Uniunea Europeană impune sancțiuni și asupra comerțului cu regiunile separatiste. Consiliul European și Comisia precizează că sunt pregătite și alte măsuri în funcție de evoluția situației din Ucraina, ne-a transmis redactorul nostru Carmen Gavrilă.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 22 februarie, ora 16:02)/schelaru

BBC: Ţările UE lucrează la un pachet de măsuri punitive împotriva Rusiei

RADOR (22 februarie) - Ţările din Uniunea Europeană lucrează la un pachet de noi măsuri punitive împotriva Rusiei, care vor fi aplicate în întregul bloc comunitar. Miniştrii de externe UE s-au întâlnit în dimineaţa de marţi. Nu au fost făcute declaraţii publice, dar, din discuţiile cu diplomaţii UE, se pare că Uniunea propune să îşi îndrepte sancţiunile către cei 351 membri ai Dumei care au votat pentru recunoaşterea celor două regiuni separatiste, a celor 11 care au propus recunoaşterea în Consiliul de Securitate, a comandanţilor misiunilor ruse care au loc, iar Comisia Europeană va elabora sancţiuni similare celor legate de Crimeea.(BBC SERVICIUL MONDIAL - 22 februarie, ora 16:00)/aionita/schelaru

RRA: Un conflict în Ucraina nu va aduce probleme în aprovizionarea cu gaze a României, asigură ministrul energiei, Virgil Popescu

RADOR (22 februarie) - Un conflict în Ucraina nu va aduce probleme în aprovizionarea cu gaze a României, a dat asigurări astăzi ministrul energiei, Virgil Popescu. El a explicat că ne putem asigura întregul consum din surse interne odată cu venirea primăverii, când cererea scade. În plus, autoritățile se preocupă deja de diversificarea rutelor de import și analizează și alte surse de gaz decât cele prin intermediari ai gigantului rus Gazprom. Virgil Popescu mai spune că în curând vor începe și investiții consistente în producția de energie electrică cu finanțare din fondul de modernizare.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 22 februarie, ora 22:07:19)/dstanesc

CNN: Marea Britanie va anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei

RADOR (22 februarie) - Marea Britanie va anunţa marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca rezultat al deciziei Moscovei de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei şi de a trimite forţe militare în aceste regiuni, a declarat reprezentantul permanent al Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward. "Vor fi consecinţe severe la aceste acţiuni", a spus oficialul britanic în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, desfăşurată luni noaptea la New York. Acţiunile Rusiei "vor avea conscinţe severe şi de amploare" în ce priveşte viaţa umană, suveranitatea Ucrainei şi legea internaţională, a mai spus Barbara Woodward. "Consiliul trebuie să fie unit în a face apel la Rusia să diminueze tensiunile, în condamnarea agresiunii împotriva unei naţiuni suverane şi în apărarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Rusia ne-a adus la marginea prăpastiei. Îndemnăm Rusia să facă un pas înapoi", a declarat Barbara Woodward. (CNN INTERNATIONAL, 22 februarie, ora 5:00)/mbaciu/pvelisar

RIA NOVOSTI: Premierul britanic, Boris Johnson, a amenințat Rusia cu sancțiuni dure

RADOR (22 februarie) - Premierul britanic, Boris Johnson, a amenințat Rusia cu sancțiuni care vor afecta grav interesele economice ale Rusiei. ''Sancțiunile vor lovi extrem de puternic asupra Rusia și vom întreprinde şi mai multe măsuri, dacă va exista o invazie... Să nu aveţi dubii, acestea vor fi dureroase: dacă companiilor rusești nu li se va permite să strângă capital pe piețele financiare din Regatul Unit, dacă vom scoate fațada de pe proprietăţile companiilor, proprietăților din Rusia...'', a declarat premierul, citat de postul de televiziune britanic Sky News.

UE va aplica sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza recunoașterii independenţei de către Rusia a celor două republici Luhansk şi Doneţk. Potrivit lui Johnson, măsuri suplimentare împotriva Federației Ruse ar putea urma, în cazul unei invazii de amploare asupra Ucrainei. ''Mi-e teamă că totul indică faptul că președintele (Rusiei Vladimir) Putin este cu adevărat decis să efectueze o invazie de amploare asupra Ucrainei, prin sechestrarea, prin subjugarea unei țări europene independente și suverane și cred că, o spunem foarte clar, că acesta va fi un dezastru total", a spus el. (www.ria.ru - 22 februarie)/vdraguta/lbadiu

RUSSIA TODAY: Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat impunerea unor sancțiuni împotriva a cinci bănci rusești

RADOR (22 februarie) - Marea Britanie impune sancțiuni împotriva a cinci bănci rusești, a declarat premierul britanic, Boris Johnson. Bank Rossia, Promsviazbank, Banka Comercială Industrială de Economii, Ghenbank și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre sunt vizate de aceste măsuri restrictive, transmite Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Premierul Johnson a amenințat că va impune sancțiuni dureroase împotriva Rusiei, din cauza situației din jurul Ucrainei și și-a anunțat disponibilitatea de a lua şi alte măsuri restrictive, în cazul unei invazii asupra teritoriului ucrainean.(www.russian.rt.com - 22 februarie)/vdraguta/gpodea

BBC: Premierul britanic a anunţat măsuri împotriva a cinci bănci şi trei persoane din Rusia

RADOR (22 februarie) - Premeirul britanic, Boris Johnson, a anunţat măsuri împotriva a cinci bănci ruseşti importante şi a trei indivizi bogaţi care au legături strânse cu preşedintele Putin. Ţările din Uniunea Europeană lucrează de asemenea asupra unui pachet de măsuri care vor fi aplicate de întregul bloc comunitar.(BBC SERVICIUL MONDIAL - 22 februarie, ora 18:00)/aionita/schelaru

REUTERS: Preşedintele SUA a semnat ordinul care interzice comerţul şi investiţiile între indivizi americani şi regiunile separatiste ucrainene

RADOR (22 februarie) - Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat un ordin executiv prin care se interzice indivizilor din SUA să facă investiţii şi comerţ cu cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, recunoscute anterior ca independente printr-un decret semnat luni de preşedintele rus, Vladimir Putin, informează Casa Albă. Ordinul prevede că sunt interzise investiţiile făcute de americani, oriunde ar fi ei stabiliţi, în estul Ucrainei şi se interzice "importul în SUA, direct sau indirect, de orice bunuri de consum, servicii sau tehnologie provenind din regiunile menţionate", a precizat Casa Albă. (REUTERS - 22 februarie, ora 4:00)/mbaciu/pvelisar

REUTERS: Statele Unite susţin că recentele acţiuni ale Rusiei sunt începutul unei invazii în Ucraina

RADOR (22 februarie) - Recunoaşterea de către Rusia a două regiuni separatiste din Ucraina şi decizia acesteia de a trimite trupe reprezintă începutul unei noi invazii şi sunt pe punctul de a arunca întreaga lume "într-o epocă întunecată şi periculoasă", a declarat marţi secretarul american adjunct de stat, Wendy Sherman. "Nu vă amăgiţi: acţiunile de ieri sunt începutul celei mai recente invazii ruseşti asupra Ucrainei", a afirmat ea în cadrul unei întâlniri extraordinare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa, adăugând "Suntem în pragul unei epoci întunecate şi periculoase." (REUTERS - 22 februarie, ora 19:00)/aionita/schelaru

REUTERS: Băncile americane nu se aşteaptă la un impact financiar major în urma sancţiunilor impuse Rusiei

RADOR (22 februarie) - Băncile din Statele Unite nu se aşteaptă la un impact financiar asupra afacerilor lor sau la alte riscuri de contagiune ca rezultat al sancţiunilor impuse de Washington şi alte ţări asupra Rusiei din cauza crizei legate de Ucraina, potrivit declaraţiilor a trei persoane care cunosc industria. Băncile americane şi-au redus semnificativ expunerea faţă de economia Rusiei, în urma anexării de către Moscova a Crimeii, în 2014.(REUTERS - 22 februarie, ora 19:30)/aionita/gpodea

BBC: UE a anunţat sancţiuni împotriva unor cetăţeni şi entităţi din Rusia

RADOR (22 februarie) - Uniunea Europeană a anunţat sancţiuni împotriva unor cetăţeni şi a unor entităţi ruseşti care au legături cu decizia de a recunoaşte independenţa zonelor controlate de separatişti din estul Ucrainei. Printre acestea, se numără măsuri împotriva unor membri ai Dumei, care au votat pentru recunoaştere. Germania a suspendat procesul de certificare a unei conducte de gaz recent finalizate, Nord Stream 2. Washintonul a reacţionat de asemenea. Întâi, SUA a descris acţiunile Moscovei legate de Ucraina drept o încălcare flagrantă a angajamentelor sale internaţionale. Marţi, însă, oficialii şi-au intensificat răspunsul, afirmând că administraţia Biden consideră că acesta este începutul unei invazii. Preşedintele a promis un pachet de sancţiuni dure, care vor avea un impact sever asupra economiei Rusiei, dacă aceasta invadează Ucraina. El va anunţa marţi noi măsuri. Potrivit informaţiilor, printre acestea se va număra împiedicarea instituţiilor financiare americane să proceseze tranzacţii pentru băncile importante ale Rusiei.(BBC SERVICIUL MONDIAL - 22 februarie, ora 20:00)/aionita/sdm2

TASS: Joe Biden a declarat că SUA instituie sancțiuni asupra datoriei suverane a Rusiei

RADOR (22 februarie) - Președintele american, Joe Biden, a declarat că SUA impun sancțiuni asupra datoriilor suverane ale Rusiei. Liderul SUA susţine că Rusia, prin recunoaşterea suveranităţii republicilor populare Donețk și Luhansk, "a tăiat o mare bucată din Ucraina", iar astăzi a continuat astfel de acțiuni. "Ca s-o spun mai simplu, Rusia tocmai a anunțat că taie o bucată mare din Ucraina" - a declarat Biden, în timpul discursului de marţi de la Casa Albă, consacrat situației din jurul Ucrainei. Potrivit afirmaţiilor sale, Federația Rusă a lansat invazia în Ucraina. Joe Biden susține că mesajul lui Putin a demonstrat o lipsă totală de dorință de a se angaja în dialog. SUA îşi menţin disponibilitatea pentru activitatea diplomatică cu Rusia și speră la o astfel de dispoziție şi din partea Moscovei, a declarat președintele SUA. Joe Biden a anunţat că Statele Unite ale Americii introduc noi sancțiuni împotriva Federației Ruse și le vor înăspri în funcție de acțiunile Moscovei faţă de Ucraina. Biden a mai spus că SUA vor monitoriza îndeaproape situația de pe piețele energetice în legătură cu sancțiunile împotriva Federației Ruse și sunt gata să ia măsuri. Potrivit afirmaţiilor sale, Statele Unite ale Americii își vor consolida prezența militară în Europa pentru a proteja țările baltice, dar nu intenționează să lupte cu Federația Rusă. Joe Biden a recunoscut că sancţiunile americane împotriva Rusiei ar putea să lovească şi în SUA, dar a declarat că Washingtonul va face tot ce este necesar pentru apărarea economiei americane. "Voi lua măsuri decisive pentru ca durerea sancțiunilor noastre să vizeze economia Rusiei, nu a noastră" - a declarat Biden. (www.tass.ru - 22 februarie)/ssirbu/sdm2

REUTERS: Statele Unite au impus marți sancțiuni împotriva instituțiilor bancare VEB Bank și Promsvyazbank din Rusia

RADOR (22 februarie) - Statele Unite au impus marți sancțiuni împotriva instituțiilor bancare VEB Bank și Promsvyazbank, din Rusia, potrivit comunicatului Departamentului Trezoreriei SUA, după ce Moscova a recunoscut oficial două regiuni din estul Ucrainei, ca independente. "Acțiunile de astăzi, luate în coordonare cu partenerii și aliații noștri, demarează procesul de dezmembrare a rețelei financiare a Kremlinului și a capacității acestuia de a finanța activitatea destabilizatoare în Ucraina și în întreaga lume", a precizat, printr-un comunicat, Janet Yellen, Secretarul Trezoreriei SUA. (REUTERS - 22 februarie)/cstoica/sdm2

REUTERS: Și băncile Sberbank și VTB din Rusia riscă sancțiuni americane, în cazul continuării invaziei ruse (oficial american)

RADOR (22 februarie) - Băncile Sberbank și VTB din Rusia riscă sancțiuni americane dacă Moscova continuă cu invadarea Ucrainei, a declarat marți reporterilor un înalt oficial al administrației americane, avertizând că nicio instituție financiară rusă nu este în siguranță. Oficialul a mai spus că elitele ruse care nu au fost sancționate marți ar trebui să fie avertizate și să ia act de faptul că administrația Biden este pe deplin pregătită, împreună cu un număr mare de țări, pentru a implementa măsuri de control al exporturilor, dacă Rusia va continua invazia. (REUTERS - 22 februarie)/cstoica/sdm2

REUTERS: Premierul Canadei a anunțat prima rundă de sancțiuni economice împotriva Rusiei

RADOR (23 februarie) - Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunțat prima rundă de sancțiuni economice la adresa Rusiei, la o zi după ce Moscova a recunoscut regiunile separatiste Donețk și Luhansk ca fiind independente. SUA, Uniunea Europeană, Germania și Marea Britanie au anunțat, de asemenea, modalități prin care vor sancționa financiar Rusia, pe fondul îngrijorărilor că urmează noi incursiuni, acuzații pe care Moscova le-a negat timp de mai multe luni. (REUTERS - 23 februarie)/cstoica/sdm2

REUTERS: Japonia este pregătită să se alăture SUA şi G7 în aplicarea de sancţiuni împotriva Rusiei

RADOR (22 februarie) - Japonia a declarat marţi că este pregătită să se alăture Statelor Unite şi grupului G7 al naţiunilor puternic industrializate la impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei, în cazul în care preşedintele rus, Vladimir Putin, va ordona o invazie în Ucraina. Declaraţia Japoniei, a treia mare economie a lumii, survine pe fondul adâncirii crizei în Europa şi după ce Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să intre în regiunile separatiste Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, regiuni cărora Rusia le recunoaşte ca state independente. "Acţiunea aceasta este inacceptabilă şi reprezintă o încălcare a legii internaţionale", a declarat premierul nipon, Fumio Kishida, şi a adăugat că Japonia este pregătită pentru un răspuns viguros, care poate include şi sancţiuni. Noile sancţiuni aplicate de Japonia, care s-ar adăuga la cele impuse în 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea, ar putea include şi interzicerea exportului de semiconductori şi alte tehnologii de vârf în Rusia, precum şi restricţii severe aplicate băncilor ruseşti, relatează ziarul japonez "Yomiuri". Deşi Japonia nu este un exportator major de semiconductori, având numai 10% din piaţa mondială, este un producător-cheie de componente electronice specializate, precum cipurile din industria de automobile şi senzorii de imagine. De asemenea, Japonia domină alte domenii ale industriei, precum echipamentele de producţie de înaltă tehnologie. "Ucrana se confruntă cu o situaţie tensionată acum, deci trebuie să fim foarte atenţi la cum ar putea acest lucru afecta economia Japoniei", a declarat marţ ministrul nipon al finanţelor, Shunichi Suzuki. (REUTERS - 22 februarie, ora 5:30)/mbaciu/pvelisar

Etichete : 22 februarie economic
VIDEO: Războiul din Ucraina, văzut de Ilie Pintea, corespondent de război Radio România

VIDEO: Războiul din Ucraina, văzut de Ilie Pintea, corespondent de război Radio România

Ilie Pintea este corespondentul Radio România în județul Hunedoara. În anul 2007 a făcut cursul de...

VIDEO: Războiul din Ucraina, văzut de Ilie Pintea, corespondent de război Radio România
VIDEO: Războiul din Ucraina, văzut de Alex Buzică, corespondent de război Radio România

VIDEO: Războiul din Ucraina, văzut de Alex Buzică, corespondent de război Radio România

În anul 2017 Alex Buzică a realizat documentarul radio din Regiunea Konic, Muntenegru, de la tabăra de refugiați, unde...

VIDEO: Războiul din Ucraina, văzut de Alex Buzică, corespondent de război Radio România

Războiul din Ucraina, văzut de Ilie Pintea, corespondent de război Radio România

Ilie Pintea este corespondentul Radio România în județul Hunedoara. În anul 2007 a făcut cursul de...

Războiul din Ucraina, văzut de Ilie Pintea, corespondent de război Radio România
Războiul din Ucraina, văzut de Mario Balint, corespondent de război Radio România

Războiul din Ucraina, văzut de Mario Balint, corespondent de război Radio România

„Deci în ̕91 am văzut cum arată refugiații și a fost un șoc pentru mine, pentru că am văzut familii întregi...

Războiul din Ucraina, văzut de Mario Balint, corespondent de război Radio România
Războiul din Ucraina, văzut de Alex Buzică, corespondent de război Radio România

Războiul din Ucraina, văzut de Alex Buzică, corespondent de război Radio România

În anul 2017 a realizat documentarul radio din Regiunea Konic, Muntenegru, de la tabăra de refugiați, unde a expus...

Războiul din Ucraina, văzut de Alex Buzică, corespondent de război Radio România
Galerie foto

Galerie foto

Imagini realizate de către corespondenții Radio România în Ucraina, Alex Buzică, Mario Balint și Ilie Pintea....

Galerie foto

Echipa

Corespondenți Radio România în Ucraina Alex Buzică Mario Balint Ilie Pintea   Echipa București FM Adelina...

Echipa
22 Martie 2022 Perspectiva socială

22 Martie 2022 Perspectiva socială

REUTERS: O fostă jurnalistă a televiziunii ruseşti de stat susţine că a demisionat din cauza războiului din Ucraina RADOR (22...

22 Martie 2022 Perspectiva socială

Perspectiva socială

22 Martie 2022 Perspectiva socială

22 Martie 2022 Perspectiva socială

REUTERS: O fostă jurnalistă a televiziunii ruseşti de stat susţine că a demisionat din cauza războiului din Ucraina RADOR (22 martie) - Janna Agalakova, care, până la demisia sa din luna martie a lucrat ca jurnalist la televiziunea rusă de stat Pervîi...

22 Martie 2022 Perspectiva socială
21 Martie 2022 Perspectiva socială

21 Martie 2022 Perspectiva socială

TASS: Numărul persoanelor sosite în Rusia din Ucraina şi din...

21 Martie 2022 Perspectiva socială

20 Martie 2022 Perspectiva socială

TASS: Nancy Faeser, ministrul german de interne, a anunțat că...

20 Martie 2022 Perspectiva socială
19 Martie 2022 Perspectiva socială

19 Martie 2022 Perspectiva socială

UNIAN: Regizorul Nikita Mihalkov promovează propaganda...

19 Martie 2022 Perspectiva socială

18 Martie 2022 Perspectiva socială

BBC: Arnold Schwarzenegger a transmis un mesaj poporului rus,...

18 Martie 2022 Perspectiva socială